Ne aventuram pe caile nebatatorite ale Transilvaniei pentru a descoperi tinutul conacelor, al padurilor si al vulcanilor. Fiecare oprire de pe traseu e ca un mic giuvaer proaspat descoperit care pune un zambet larg pe fata calatorului: fie ca e vorba de a poza singurul lac asezat intr-un crater vulcanic din Europa; sau de a trece pragul unora dintre cele mai romantice domenii nobiliare ale Transilvaniei; sau de a vizita locurile de care s-a indragostit chiar printul Charles; sau de a uita cum trece timpul admirand cele 40.000 de volume din Biblioteca Bolyai-Teleki stranse cu grija de contele Samuel Teleki la Targu Mures; si, nu in ultimul rand de a afla care sunt secretele ce transforma lemnul in instrumente armonioase in Orasul Viorilor, Reghin.
Ziua 1: Bucuresti – Odorheiu Secuiesc – Sovata (aprox. 325 km)
Plecare din Bucuresti. La Odorheiu Secuiesc, ne oprim pentru ceai si prajituri in centrul istoric al orasului, frumos restaurat. Sosire la hotel in Sovata, unde petrecem urmatoarele 4 nopti. Dupa amiaza ne bucuram de o plimbare usoara pe Drumul Sarii, in jurul lacurilor Ursu, Rosu, Verde si la Masivul de Sare.
Ziua 2: Lacul Sfanta Ana – Tinovul Mohos – Baile Tusnad - Fabrica de Bere Interzisa de la Sansimion (aprox. 300 km)
Azi vom calatori spre lacul Sfanta Ana, singurul lac din Europa asezat intr-un crater vulcanic si catre una dintre cele mai valoroase rezervatii botanice ale Romaniei, Tinovul Mohos. Facem un popas in Baile Tusnad, dupa care ne continuam calatoria cu o vizita la fabrica de bere artizanala „Tiltott Csíki Sör” (Adevarata Bere Interzisa) din Sansimion, o bere mestesugita, nepasteurizata, fara aditivi si conservanti, unde vom afla povestea razboiului pentru brandul de bere Ciuc. La final avem parte de o degustare pentru un drum de intoarcere vesel si lin.
Ziua 3: Targu-Mures - Reghin – Castelul din Brancovenesti (150 km)
In Targu-Mures va invitam la un tur ghidat prin centrul istoric, printre cladiri frumoase in stil secesionist. Admiram majolica viu colorata de pe acoperisul Palatului Culturii, descoperim colectia de circa 40.000 de volume, unele foarte rare, adunata de contele Samuel Teleki in Biblioteca Bolyai-Teleki si facem o plimbare prin cetate. Apoi spre Reghin, Orasul Viorii, unde vizitam un atelier de lutier. Aflam cum se creaza vioara perfecta si care sunt secretele ce transforma lemnul intr-un instrument armonios. Incheiem cu castelul din Brancovenesti, o bijuterie in stil renascentist, care si-a redeschis portile pentru vizitatori.
Ziua 4: Calatorie in timp pe platoul vulcanic si vizita la atelierele mestesugaresti din Corund (aprox. 50 km)
Optional excursie de descoperire a specificul cultural din zona Corundului. Incepem cu o plimbare cu caruta prin peisajul feeric al catunurilor Fantana Brazilor si Valea lui Pavel, ce s-au format pe un platou vulcanic. Aici vizitam situl Natur 2000 Tinovul de la Fantana Brazilor, pentru a cunoaste flora si fauna specifica tundrei si taigauai, relicve glaciare si specii ocrotite. Apoi ne rasfatam degustand gemuri si siropuri produse exclusiv din fructe de padure culese din regiune, la o gospodarie. Urmeaza vizita la Corund, cel mai mare centru de artizanat din tara, cu peste 1500 de locuitori implicati in producerea produselor artizanale. Ne plimbam pe strazile Corundului pentru a admira si cunoaste motivele traditionale cioplite in portile secuiesti si vizitam trei ateliere (ceramica, iasca si tesatorie). Incheiem cu un kürtöskalács si o vizita la Salina Praid.
Ziua 5: Darjiu – Castelul Contelui Kálnoky - Bucuresti (aprox. 350 km)
Ne indreptam spre Darjiu, un mic sat din Harghita, cu drumuri pietruite si case vesele, devenit punct de atractie pentru numerosi turisti din tara si strainatate. Vizitam biserica fortificata, singura biserica maghiara din Romania protejata UNESCO si inclusa pe lista Patrimoniului Mondial. Apoi poposim in Miclosoara, unde luam contact cu o resedinta nobiliara tipica pentru arhitectura grofilor locali.
Tarif: 199 eur/ persoana cazare in camera dubla
Tariful include:
• 4 nopti de cazare la hotel spa 3*+, in Sovata
• Mic dejun si cina + un pahar de apa si vin la masa
• Acces gratuit in zona de spa
• Vizite conform descrierii
• Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare
• Ghid insotitor pentru intreaga perioada
Suplimente si reduceri:
• Supliment SGL: 70 euro
• Reducere a 3-a persoana: 10 euro
• Copil 0-2.99 ani: gratuit
• Copil 3-5.99 ani: plateste doar 50 euro (in camera cu 2 adulti, fara pat suplimentar)
• Persoanele cu varsta sub 55 ani beneficiaza de aceleasi tarife la programele Senior Voyage Romania.
Tariful nu include:
• Asigurarea storno
• Taxe si cheltuieli personale
• Excursiile optionale
• Mesele de pranz
• Intrarile la obiectivele turistice
• Intrarea la Salina Praid sau Fabrica de bere din Sansimion
Observatii:
• Plecarile pe acest program se fac din Bucuresti, dimineata la 7.00, de la Terminalul MementoBUS, situat in spatele Autogarii IDM, vis-à-vis de Magazinul IDM si Gara Basarab (acces dinspre Sos. Orhideelor/ Pod Basarab).
• Turistii se vor prezenta la locul de imbarcare cu cel putin jumatate de ora mai devreme fata de orele de plecare mentionate.
• Autocarele/ microbuzele transportatoare sunt moderne, echipate cu sistem audio-video, aer conditionat, scaune rabatabile.
• Asezarea in autocar/ microbuz va fi realizata de catre ghidul insotitor conform diagramelor de imbarcare (in functie de ordinea inscrierii turistilor).
• Autocarul/ microbuzul face popasuri pe traseu la aproximativ 3 ore.
• Imbarcarea/debarcarea turistilor din microbuz/ autocar se face doar la statiile autorizate de pe traseu.
• Avansul la inscriere este de 50%.
• Desi se fac toate eforturile pentru a opera tururile cum sunt prezentate, in unele ocazii poate fi necesar sa facem modificari la traseu sau ordinea obiectivelor din itinerar.
• Ordinea vizitelor din fiecare zi a obiectivelor turistice se poate modifica, cu asigurarea vizitarii tuturor obiectivelor incluse in program.
• Grupul minim pentru a se organiza acest program sau excursia optionala este de 20 persoane.
• Excursiile optionale se achita la ghid, in lei, la cursul BNR din ziua respectiva + 2%.
• Pe vreme de ploaie sau imediat dupa ploaie accesul la Tinovul Mohos este restrictionat.
• Pentru a putea beneficia de bonusurile Senior Voyage, cardul trebuie prezentat ghidului
Hotel Relax 3*+ www.hotelrelax.ro
Localizare
Hotelul Relax este situat intr-o zona linistita a statiuni, intr-un peisaj montan deosebit si beneficiaza de un design care imbina placut stilul clasic cu cel rustic tip bavarez. Lacul Ursu, cel mai cunoscut lac sarat helioterm din Romania, se afla la numai 5-10 minute de hotel. Facilitatile hotelului
Restaurantul hotelului serveste mancaruri locale si internationale, iar oaspetii pot savura diverse bauturi la bar. De asemenea, se pot relaxa in gradina proprietatii.
Facilitatile camerelor
Toate camerele hotelului sunt dotate standard cu televizor, minibar, telefon, balcon si Wi-Fi gratuit. Baile private au dus sau cada si uscator de par.
BILETE AVION
BILETE AVION
Deea Travel International S.R.L. C.U.I. RO24787637 Nr.Reg.Com. J40/19848/2008 Agentie membra ANAT Licenta de turism nr. 674/21.01.2019 Brevetul de turism nr. 8387/03.04.2007 Ministerul Turismului 0 800 868 282 Polita de asigurare Seria I nr. 59553 valabila pana la 19.12.2025 (OMNIASIG) Operator de date cu caracter personal: 29915 www.anpc.ro